PNRR – Componenta C3 – Managementul deșeurilor – este un subiect extrem de important pentru problematica de mediu. Locul de frunte, precum și alocarea bugetară aferentă (în cadrul PNRR) par să confirme faptul că autoritățile române au înțeles să acorde prioritate acestui subiect. O confirmare a faptului că principala orientare a României trebuie să fie atingerea țintelor de pregătire pentru reutilizare și reciclare a deșeurilor municipale (în condițiile în care avem 11% grad de reciclare în 2019, față de ținta de 50% prevăzută pentru anul 2020 și 55% pentru anul 2025). Ca și reducerea la 10% a cantității de deșeuri municipale eliminate prin depozitare până în anul 2035.
Un plan comprehensiv precum PNRR, care demonstrează o înțelegere corectă a gradului de întrepătrundere dintre factorii de management al deșeurilor și cei ai altor politici publice ale României, poate deveni o soluție. La ora actuală, România nu își poate permite să trateze managementul deșeurilor altfel decât integrând toate aspectele sale, de la asigurarea capacității de colectare separată, sortare sau reciclare, inclusiv compostare, la coordonarea activităților autorităților centrale și locale prin dezvoltarea unor politici coerente care să prioritizeze prevenirea generării deșeurilor, să încurajeze repararea și reutilizarea, precum și investițiile decisive în infrastructura specifică, și, nu în ultimul rând, în educarea și implicarea cetățenilor în spiritul economiei circulare.
Bugetul PNRR alocat managementului deșeurilor este de 1.239 miliarde de euro și se divide în trei axe principale: (i) dezvoltarea capacităților de management al deșeurilor la nivel municipal, (ii) dezvoltarea managementului integrat al gunoiului de grajd și al altor deșeuri din agricultură, și (iii) dezvoltarea capacității autorităților de monitorizare a activităților din domeniu. Accentul bugetar cade pe prima axă, căreia, de altfel, îi sunt alocate peste 950 milioane de euro, acolo unde, practic, efectul managementului defectuos al deșeurilor este și cel mai pregnant, mai ales în ceea ce privește colectarea separată.
Ne gândim la câteva elemente cruciale pentru avansarea obiectivelor de mediu și fără de care, chiar în condițiile absorbției corecte de fonduri destinate managementului deșeurilor, nu se va face niciun real progres în domeniu.
Primul aspect este diferențierea în aplicarea sancțiunilor de către autorități atunci când răspunderea pe lanț nu este distribuită legal sau de facto în mod uniform. Există o corelare directă a neperformanței în domeniu cu nesancționarea autorităților locale pentru capitolul colectare separată și concentrarea efortului punitiv asupra jucătorilor economici pe lanț – colectori, salubriști, organizații de implementare a răspunderii extinse a producătorilor, reciclatori valorificatori.
Ciclurile electorale au și ele efectul de a amâna responsabilizarea populației cu drept de vot cu privire la modul în care își gestionează consumul și deșeurile rezultate din consum.
În al doilea rând, faptul că taxa depunerii de deșeuri la groapă continuă să fie incomparabil mai mică decât în orice altă țară europeană, că nu avem, la nivel național, colectare și transportul separat al deșeurilor, nu face decât să întârzie efectele de normalizare a unei economii în care materiile prime naturale continuă să fie mai ieftine decât cele reciclate.
Legislația achizițiilor publice, așa cum e ea – complicată și pe alocuri de-a dreptul absurdă – contribuie la retezarea avântului agenților economici doritori de a intra în colaborare cu statul sau de a investi alături de acesta în managementul deșeurilor, prin soluții moderne și eficiente.
La nivel de educație, cetățeanul nu este conștient în mod lucrativ de diferența dintre deșeuri și gunoi, atitudine care se reflectă, extrem de clar, în comportamentul lipsit de răspundere față de colectarea separată chiar și acolo unde aceasta este deja posibilă. Educația este un aspect care lasă de dorit, la fel ca și responsabilizarea prin bonusarea obiceiurilor corecte de consum sau de depozitare a deșeurilor. Educația fără instrumente de coerciție este practic invalidă.
Una dintre posibilele probleme pe care le identificăm la nivel de implementare a finanțării în infrastructura managementului deșeurilor este aceea că unitățile administrative teritoriale (UAT-urile) pot să nu își coordoneze programul de investiții cu asociațiile de dezvoltare intracomunitară (ADI-urile) din care fac parte. Cu alte cuvinte, injecția de bani în sistem va deveni una fragmentată de capacitatea redusă a administrației locale de a conlucra și a dezvolta sinergii eficiente pentru managementul modern al deșeurilor.
Nu în ultimul rând, indiferent cât de mulți bani sunt alocați prin planurile de investiție în infrastructură, managementul deșeurilor depinde într-un grad foarte mare de completarea și clarificarea legislației. Ca un exemplu, în clipa aceasta, Parlamentul României are în lucru nu mai puțin de 5 proiecte de lege cu privire la managementul deșeurilor, toate în întârziere flagrantă față de propriile termene. În afara întârzierilor, mai există și problema consultării extrem de firave sau inexistente pe alocuri cu mediul economic, care trebuie să implementeze cerințele legale. Legislația concepută în birourile diverșilor funcționari, fără beneficiul experienței reale și nemijlocite a jucătorilor economici cărora li se aplică, are un handicap de funcționalitate de la bun început.
Articol aparut pe avocatnet.ro:
https://avocatnet.ro/articol_60061/PNRR-%C8%99i-rezolvarea-problemei-de%C8%99eurilor.html